Sanctitatea Voastră, La puţin timp după ce aţi păşit pe pământul ţării noastre, vă primim în faţa Catedralei Patriarhale cu bucuria imnului biblic “Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9) şi cu salutul pascal “Hristos a înviat!”. Catedrala noastră Patriarhală şi această incintă, închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi străjuite de sfintele moaşte ale cuviosului Dimitrie cel Nou, constituie împreună vatra spirituală a Ortodoxiei româneşti. Statornicită de peste trei secole pe aceeaşi colină înaltă a Bucureştilor, înfruntând vicisitudinile istoriei, ea dă mărturie despre biruinţa Bisericii lui Dumnezeu asupra stăpânitorilor acestui veac. Vă primim, aşadar, în această vatră de lumină a neamului nostru, martori având alături de noi, ierarhii, clerul şi poporul de faţă, pe vrednicii de pomenire înaintaşi ai noştri, patriarhi, mitropoliţi, voievozi şi dregători binecredincioşi, slujitori, ctitori şi binefăcători ai acestei vetre şi ai Bisericii lui Dumnezeu din România. În persoana Sanctităţii Voastre primim şi cinstim Biserica lui Hristos din Roma, cea întemeiată pe propovăduirea şi martiriul slăviţilor Apostoli Petru şi Pavel, venerabilă Biserică apostolică, participantă la marile evenimente şi decizii conciliare ale Bisericii nedespărţite din primul mileniu. Nădăjduim că prezenţa Sanctităţii Voastre, ostenitor neobosit pentru dialogul între Biserici, pelerin în slujba afirmării sfinţeniei Evangheliei în faţa secularizării de azi şi promotor al reconcilierii între popoare, va fi un bun prilej pentru o mărturie comună în favoarea păcii în Iugoslavia – cerând încetarea imediată a războiului. Sanctitatea Voastră, În zilele următoare, veţi avea prilejul să cunoaşteţi mai de aproape Biserica Ortodoxă din România, care este lucrarea ei şi care sunt problemele ei astăzi, într-o perioadă de răscruce în istoria ţării, a Europei şi poate chiar a lumii. Veţi avea prilejul să cunoaşteţi poporul român cu suferinţele şi cu aspiraţiile lui, pe faţa căruia se mai citesc încă urmele încercărilor prin care a trecut în ultima jumătate de veac. Veţi avea prilejul să constataţi că viţa de vie a creştinismului apostolic, ajunsă de la Ierusalim pe colinele acestor ţinuturi aproape în acelaşi timp când ajungea şi pe colinele Romei, s-a păstrat roditoare până astăzi şi a împărtăşit de-a lungul veacurilor cu hrană cerească pe toţi fiii acestui pământ. Din bogăţia sufletească a acestui popor binecuvântat de Dumnezeu, care a întâmpinat cu dragoste pe cei cei-au călcat pragul cu inima deschisă, vă primim astăzi Sanctitatea Voastră şi pe cei care vă însoţesc, cu multă bucurie şi frăţească dragoste în Hristos. Bine aţi venit în mijlocul nostru!
„O crescândă înţelegere între ortodocşi, catolici şi protestanţi să fie ferment de unitate şi de concordie în interiorul patriei voastre”
Salut adresat românilor în faţa catedralei patriarhale
(Bucureşti, vineri, 7 mai 1999)
1. „Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi!” (Rom 15,33).
Mult iubiţi fraţi şi surori, doresc să vă salut prin cuvintele apostolului Paul către romani pentru a vă manifesta afecţiunea mea şi bucuria profundă pe care o simt aflându-mă împreună cu Preafericirea sa patriarhul Teoctist, pentru prima dată în mijlocul vostru, aici în România. Vă mulţumesc pentru primirea voastră sărbătorească ce izvorăşte din credinţa în cel ce este mereu prezent acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu: Isus Cristos, Domnul nostru (cf. Mt 18,20).
Evanghelia, izvor de civilizaţie
2. Cristos însoţeşte dintotdeauna evenimentele naţiunii române.
Cum să nu amintim, în fapt, că evanghelizarea şi formarea primelor comunităţi creştine au coincis cu însăşi formarea străvechiului şi nobilului vostru popor? Cum să nu relevăm cu recunoştinţă că evanghelia a pătruns profund, încă de la începuturi, viaţa şi obiceiurile sale, devenind izvor de civilizaţie şi principiu de sinteză între diversele suflete ale culturii sale? Datorită credinţei creştine, această ţară, care este legată de memoria lui Traian şi de romanitate, dar care evocă chiar în nume Imperiul Roman de Răsărit şi civilizaţia bizantină, a devenit în decursul secolelor o punte de legătură între lumea latină şi ortodoxie, ca şi între civilizaţia elenă şi popoarele slave.
Istoria credinţei voastre este reprezentată semnificativ de picturile, prezente pe atâtea faţade ale bisericilor voastre care, cu toate vânturile şi ploile, continuă să vestească iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Şi românii, în condiţiile istorice tragice, trecute şi mai recente, au păzit cu curaj darul credinţei creştine, rezistând unor violente persecuţii şi insidioase propuneri de a-şi trăi viaţa fără Dumnezeu.
Mulţumind Domnului pentru multele mărturii luminoase, înflorite pe pământ românesc, formulez urări ca credinţa în Cristos să se înrădăcineze mereu mai mult în inimile voastre şi să strălucească în viaţa voastră pentru a fi transmisă întreagă generaţiilor viitoare.
3. Dragi români, Domnul să însoţească drumul poporului vostru spre al treilea mileniu creştin! El să trezească în inimile voastre planuri şi speranţe de bine şi să vă dăruiască forţa pentru a construi civilizaţia iubirii, bazată pe justiţie, pe solidaritate, pe angajarea pentru binele comun şi pentru o convieţuire cu adevărat fraternă.
În special, urez ca o crescândă înţelegere între toţi cei ce se onorează cu numele creştin – ortodocşi, catolici de diverse rituri şi protestanţi de diferite denumiri – să fie ferment de unitate şi de concordie în interiorul patriei voastre şi în tot continentul european.
Pacea lui Cristos să fie pururea cu voi. Amin! Cristos a înviat!
Ioan Paul al II-lea, Discursuri şi omilii cu ocazia vizitei în România: 7-9 mai 1999
© Copyright 2009 – Editura Presa Bună
Bd. Ştefan cel Mare, 26
RO-700064-Iaşi
Tel.+ fax: 0232/211527
E-mail: editor@ercis.ro
www.ercis.ro