„Domnul a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil”
Audienţa generală
(Piaţa „Sfântul Petru”, miercuri, 12 mai 1999)
1. Gândul meu se întoarce mereu cu vie emoţie spre vizita pe care Dumnezeu mi-a dat ocazia să o efectuez zilele trecute în România. A fost vorba despre un eveniment cu dimensiune istorică, fiind prima mea călătorie într-o ţară unde creştinii sunt în majoritate ortodocşi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, a cărui providenţă a dispus ca această vizită să se petreacă în apropierea anului 2000, oferindu-le catolicilor şi fraţilor ortodocşi ocazia de a împlini laolaltă un gest deosebit de semnificativ pe drumul depline unităţi, în spiritul propriu marelui jubileu care este aproape. Doresc să-mi exprim din nou recunoştinţa către toţi cei care au făcut posibil acest pelerinaj apostolic. Îi mulţumesc pentru plăcuta invitaţie preşedintelui României, domnul Emil Constantinescu, a cărui amabilitate am apreciat-o. Îi mulţumesc cu căldură frăţească Preafericirii sale Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Sfântului Sinod: cordialitatea vie cu care m-au primit, afecţiunea sinceră care străbătea din cuvintele şi de pe chipul fiecăruia au lăsat o urmă de neşters în inima mea. Le mulţumesc de asemenea episcopilor greco-catolici şi romano-catolici, cu care am putut confirma existenţa unor legături profunde, de comuniune, în iubirea faţă de Cristos. În sfârşit, le mulţumesc autorităţilor, organizatorilor şi tuturor celor ce au contribuit ca totul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
2. Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil.
Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea evanghelizatoare a apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru. Lumea a înţeles acest lucru şi a venit în număr mare de-a lungul străzilor şi în timpul celebrărilor. În decursul secolelor, seva rădăcinilor creştine a alimentat o nesecată venă de sfinţenie, prin numeroşi martiri şi mărturisitori ai credinţei. Această moştenire spirituală a fost preluată în secolul nostru de atâţia episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe şi laici care l-au mărturisit pe Cristos în timpul îndelungatei şi grelei dominaţii comuniste, înfruntând curajos tortura, închisoarea şi uneori chiar şi moartea.
A respira cu „cei doi plămâni”
3. Cu câtă emoţie am poposit lângă mormintele cardinalului Iuliu Hossu şi episcopului Vasile Aftenie, victime ale prigoanei în timpul regimului dictatorial! Onoare ţie, Biserică a lui Dumnezeu, care eşti în România! Ai suferit mult pentru adevăr, iar adevărul te-a făcut liberă.
Experienţa martiriului i-a adunat laolaltă pe creştinii de diferite confesiuni prezenţi în România. Este unică mărturia pe care ortodocşi, catolici şi protestanţi i-au adus-o lui Cristos prin jertfa propriei vieţi. Din eroismul acestor martiri izvorăşte încurajarea de a trăi în concordie şi în spirit de reîmpăcare pentru a depăşi divergenţele care mai există încă.
Această călătorie mi-a oferit posibilitatea de a vedea ce bogăţie este a respira în calitate de creştini cu ambii „plămâni”, ai tradiţiei orientale şi ai celei occidentale. Mi-am dat seama de aceasta văzând solemnele şi sugestivele celebrări liturgice: într-adevăr, am avut bucuria de a prezida Liturghia euharistică în rit greco-catolic; am asistat la divina Liturghie prezidată pentru fraţii ortodocşi de patriarh în ritul bizantin român, şi am putut să mă rog împreună cu ei; în sfârşit, am celebrat Liturghia în rit roman cu credincioşii Bisericii Latine.
În timpul primului dintre aceste momente, de solemnă şi intensă rugăciune, am adus un omagiu Bisericii Greco-Catolice, greu încercată în anii prigoanei, amintind că în anul 2000 se vor împlini trei secole de la unirea cu Roma. Simbol al eroicei rezistenţe a acestei Biserici este veneratul cardinal Alexandru Todea, căruia regimul i-a impus 16 ani de temniţă şi 27 ani de domiciliu obligatoriu. În ciuda vârstei înaintate şi a bolii, a reuşit să vină la Bucureşti: a-l putea îmbrăţişa a fost una dintre bucuriile cele mai mari ale acestui pelerinaj.
4. Deosebit de aşteptată şi de semnificativă a fost întâlnirea cu patriarhul Teoctist şi cu Sfântul Sinod al BOR. Sâmbătă după-amiază am fost primit de ei în clădirea patriarhiei, cu mare cordialitate, şi am putut redescoperi în persoana Preafericirii sale şi ale altor membri ai Sfântului Sinod înţelegere fraternă şi sincera dorinţă a deplinei comuniuni după voinţa Domnului. Cu acea ocazie am dorit să asigur Biserica Ortodoxă Română – angajată într-o importantă lucrare de reînnoire – de afecţiunea şi colaborarea Bisericii Catolice. Iubirea fraternă este sufletul dialogului şi aceasta este calea pentru a depăşi obstacolele şi dificultăţile care stăruie pentru a atinge deplina unitate dintre creştini. Dumnezeu a înfăptuit deja lucruri minunate în acest itinerar de reconciliere: trebuie continuat pe acest drum cu avânt încrezător, pentru că Europa şi lumea au nevoie mai mult ca oricând de mărturia vizibilă a fraternităţii celor ce cred în Cristos. În această lumină, simt nevoia să mulţumesc încă o dată Bisericii Ortodoxe Române pentru că, invitându-mă, mi-a oferit posibilitatea de a traduce în fapt aspecte importante ale ministerului petrin în perspectiva indicată de mine în enciclica Ut unum sint.
5. Efortul ecumenic nu scade, ci mai degrabă întăreşte misiunea păstorului Bisericii Catolice care îi aparţine succesorului lui Petru. Mi-am împlinit această slujire mai ales întâlnind Conferinţa Episcopilor din România alcătuită din episcopi de rit latin şi de rit greco-catolic. Lor le-am adresat îndemnul de a vesti neobosit evanghelia, de a fi artizani ai comuniunii, de a se îngriji de formarea preoţilor şi a numeroşilor chemaţi la viaţa consacrată, precum şi a laicilor. I-am încurajat să promoveze pastoraţia tineretului şi a şcolii, să lucreze pentru a apăra familia, pentru a ocroti viaţa şi a-i sluji pe cei săraci.
6. Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.
Anul 1989 a marcat, şi pentru această iubită naţiune, un moment de cotitură. O dată cu prăbuşirea dictaturii, a început o nouă primăvară de libertate şi astfel ţara a devenit un şantier al democraţiei, pe care trebuie să o edifice cu răbdare şi onestitate. Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină. Istoria şi poziţia ei geografică fac parte integrantă din noua Europă, care se construieşte treptat, după prăbuşirea Zidului Berlinului. Biserica înţelege să slujească acest proces al dezvoltării şi al integrării demografice cu spirit de efectivă colaborare.
7. Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic.
O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate, pe dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească mamă a speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul iubitului popor al României.
(În limba română)
„Adresez un călduros salut superiorilor şi studenţilor Colegiului Pontifical «Pio Romeno». Preaiubiţilor, sufletul îmi este copleşit de bucurie pentru întâlnirile de neuitat trăite la Bucureşti. Să mulţumim împreună Domnului pentru că, după această vizită, suntem cu adevărat mai uniţi în credinţă şi în dragoste reciprocă! Urez ca perioada de formare la Roma să vă pregătească pentru a desfăşura cu zel apostolic ministerul vostru în mijlocul iubitei populaţii din România.
Ioan Paul al II-lea, Discursuri şi omilii cu ocazia vizitei în România: 7-9 mai 1999
© Copyright 2009 – Editura Presa Bună
Bd. Ştefan cel Mare, 26
RO-700064-Iaşi
Tel.+ fax: 0232/211527
E-mail: editor@ercis.ro
www.ercis.ro