inromania

In Romania

Angelo Roncalli la București

În perioada în care monseniorul Angelo Roncalli era reprezentantul Vaticanului în Bulgaria, mai întâi ca vizitator apostolic (1925-1931) și apoi delegat apostolic (1931-1934), a vizitat în mai multe rânduri țara noastră.

Conform însemnărilor din agendele sale, a fost la București în 1930, mai întâi în perioada 6-10 mai, iar apoi la jumătatea lunii august, și în 1932, la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai. În acea perioadă, la Bucureşti era nunţiu apostolic mons. Angelo Dolci, italian şi el, iar mons. Roncalli l-a vizitat la Nunţiatura Apostolică din Str. Pictor Stahi, nr. 5-7. În vara anului 1930, la 18 august, a vizitat mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani, „lângă lacul Snagov, nu departe de capitală”. Tot din însemnări aflăm că pentru aceste călătorii mons. Roncalli lua trenul de la Sofia la Russe, de acolo trecea Dunărea la Giurgiu, şi apoi lua din nou trenul până la Bucureşti-Filaret. Aşa cum se va vedea mai târziu, viitorul Papă Ioan al XXIII-lea a rămas impresionat de România, păstrând în suflet îndeosebi amintirea câmpiilor din Bărăgan. În primăvara anului 1930, chiar înainte de a veni în România, s-a aflat la Russe, în mănăstirea Părinților Pasionști, pentru reculegerea spirituală anuală (exerciții spirituale). Nota în acele zile în „Jurnalul sufletului”: „În fața ferestrei camerei mele e Dunărea, și dincolo de marele fluviu, bogata câmpie română, care uneori seara capătă nuanțe roșiatice din pricina furnalelor de petrol”.

În martie 1933, după ce mons. Angelo Dolci a fost creat cardinal și a plecat la Roma, presa italiană l-a prezentat pe mons. Roncalli ca posibil viitor Nunțiu la București. Roncalli însuşi auzise de aceste zvonuri, şi în câteva scrisori adresate episcopului Theelen, de Russe, şi Pr. Raev, îşi arată disponibilitatea şi acceptarea cu bucurie a noii misiuni. În cele din urmă, la Bucureşti, a fost numit un alt nunţiu şi nu mons. Roncalli.

A salvat evrei români din Transnistria

În 1944, pe când se afla în misiune diplomatică în Turcia, mons. Angelo Roncalli, care ajunsese cunoscut pentru eforturile sale în salvarea evreilor, a fost solicitat de rabinul-șef al Ierusalimului, Isaac Herzog, să intervină pentru salvarea evreilor români deportați în Transnistria. În februarie 1944, Rabinul-șef Herzog s-a întâlnit de două ori cu mons. Roncalli în acest sens. Acesta din urmă, cu colaborarea Nunțiului de la București, Andrea Casullo, a trimis ajutoare evreilor din lagăre.

În acelaşi an, a reușit să salveze circa 750 de evrei români din Transnistria (dintre care 250 de copii orfani) care călătoreau cu nava „Tari” din portul Constanța spre Ierusalim. Ajunsă în apele teritoriale ale Turciei – ţară neutră în Cel de-al Doilea Război Mondial -–, nava a fost blocată de autoritățile turce care, pentru a evita conflicte cu Germania, a încercat să trimită ambarcațiunea înapoi. La intervenția mons. Roncalli pe lângă autoritățile turce și la Alexandru Cretzianu, ambasadorul României în Turcia, nava a ajuns la destinaţie. În iulie 1944, mons. Roncalli informa Secretariatul de Stat din Vatican că 250 de copii din România, plecați din portul Constanța, au ajuns cu bine la Ierusalim.

Prin intervenții pe lângă autoritățile țărilor neutre și eliberând certificate de botez false pentru evreii refugiați, mons. Angelo Roncalli a salvat peste 20.000 de evrei din Europa de est. Pentru acțiunile sale a fost propus să fie declarat ca „Drept între neamuri”.

L-a ridicat la cinstea altarelor pe primul român, fratele Ieremia Valahul

Călugărul capucin Ieremia Valahul (1556-1625) este primul român ridicat de către Biserica Catolică la cinstea altarelor. Deşi Procesul pentru beatificarea şi canonizarea lui a început la numai şapte luni de la moarte, acesta a cunoscut o perioadă îndelungată de stagnare, din 1687 până în 1947, când a fost descoperit mormântul călugărului. Reluate lucrările la Proces, la 18 decembrie 1959, Papa Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli) a recunoscut prin decret caracterul eroic al virtuţilor fratelui Ieremia, permiţând astfel trecerea la etapa următoare, şi anume beatificarea. Aceasta a avut loc mai târziu, la 30 octombrie 1983, la Roma, în cadrul unei ceremonii prezidate de Papa Ioan Paul al II-lea în Piaţa Sf. Petru.

În discursul pe care l-a rostit în Sala Clementină, la 18 decembrie 1959, Papa Ioan al XXIII-lea vorbeşte nu doar despre fratele Ieremia, dar şi despre patria acestuia: „o bătrână țară a Europei, care și prin nume amintește legăturile sale cu mama comună a neamurilor”. „În ochii inocenți ai fratelui Ieremia se reflectau câmpiile nesfârșite ale patriei sale pământești…”, mai spune papa, amintindu-şi de lanurile nesfârşite de grâu din Bărăgan, pe care le străbătea cu trenul, în călătoriile sale la Bucureşti. Papa Ioan vorbeşte şi despre persecuţiile prin care trecea Biserica Catolică din România în acea vreme: „În România catolicii trec prin ceasul încercării, permis de Providență, și cred că umilul fiu al Sfântului Francisc [Ieremia Valahul] ne îndeamnă, din mormântul său, să urmăm cu generozitate pe drumul întreprins, să ne rugăm cu mai multă încredere și să ne dedicăm cu mai multă dăruire cauzei binelui”. Recunoașterea virtuților eroice ale fratelui Ieremia căpăta așadar importanță istorică și spirituală: Ioan al XXIII-lea le dăruia, astfel, un ocrotitor în cer românilor prigoniți pentru credința lor.