Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Prima pagina > Discursuri > Discursuri 8 mai > La catedrala Sf. Iosif > Omilia Papei Ioan Paul al II-lea in catedrala Sf. Iosif
Omilia Papei Ioan Paul al II-lea in catedrala Sf. Iosif

„Sufe­rinţa comună să nu gene­reze sepa­rare, ci să trezească mira­colul recon­ci­lierii”
Omilia de la Litur­ghia greco-cato­lică din cate­drala „Sfântul Iosif”
(Bucur­eşti, sâm­bătă, 8 mai 1999)
„Încinge-te şi încalţă-te cu san­da­lele!” (Fap 12,8).

1. Aceste cuvinte le spune îngerul apos­to­lului Petru, pe care prima lec­tură ni l-a pre­zentat în tem­niţă. Condus de înger, Petru poate ieşi din închi­so­are şi regăsi liber­tatea.
Şi Domnul Isus ne-a vorbit de liber­tate în peri­copa evan­ghe­lică abia pro­cla­mată: „Veţi cuno­aşte ade­vărul, iar ade­vărul vă va face liberi” (In 8,32). Cei ce îl ascultă nu înţeleg: „De care robie tre­buie să fim eli­be­raţi?” – se între­abă. Iar Isus lămur­eşte că robia cea mai înşe­lă­to­are şi mai sufo­cantă este cea a păca­tului (cf. In 8,34). Din ace­astă robie numai el ne poate face liberi.
Iată vestea pe care Bise­rica o aduce lumii: Cristos este liber­tatea noastră, pentru că este ade­vărul. Nu un adevăr abs­tract, căutat orbeşte de raţi­unea mereu neli­­niş­tită a omului. Ade­vărul este pentru noi per­so­ana lui Cristos. El ne-a zis: „Eu sunt calea, ade­vărul şi viaţa” (In 14,6). Dacă întu­ne­ricul păca­tului este biruit de lumina vieţii, atunci nu există robie care să poată sufoca liber­tatea.

Un popor mândru de iden­ti­tatea sa
2. Tu cunoşti bine acest adevăr, iubite frate Ale­xandru Todea, car­dinal al sfintei Romane Bise­rici, şi tu, arhi­e­piscop Ghe­orghe Guţiu, pentru că înaintea voastră, ca şi înaintea lui Petru, s-a des­chis de la sine poarta grea a robiei şi aţi fost redaţi Bise­ri­cilor voastre, împreună cu nume­roşi alţi fraţi şi surori, din care pe unii avem bucuria şi pri­vi­le­giul de a-i saluta şi de a le da sărutul spi­ri­tual aici la ace­astă divină Litur­ghie bizan­tină. Alţii, în schimb, au fost pri­miţi în îmbră­ţi­şarea Tatălui în zilele per­se­cu­ţiei, fără să poată vedea în patria lor res­ta­bi­lirea liber­tă­ţilor fun­da­men­tale, inclusiv cea reli­gio­asă. Iubiţi fraţi, lan­ţu­rile voastre, lan­ţu­rile eno­ria­şilor voştri cons­ti­tuie gloria, mân­dria Bise­ricii: ade­vărul v-a făcut liberi! Au încercat să vă reducă la tăcere liber­tatea, să o sufoce, dar nu au reuşit. Voi aţi rămas liberi lăun­tric, chiar dacă în lan­ţuri; liberi, chiar dacă în plânset şi lip­suri; liberi, chiar dacă toate comu­ni­tă­ţile voastre erau pro­fa­nate şi lovite. Dar „se făcea necon­tenit ru­gă­ci­une către Dum­nezeu, de către Bise­rică” (Fap 12,5) pentru voi, pentru ei, pentru toţi cei ce cred în Cristos, pe care min­ci­una voia să vă curme. Nu există fiu al întu­ne­ri­cului care să poată suporta cântul liber­tă­ţii, pentru că îi repro­şează ero­area şi păcatul.
Am venit în aceste zile să aduc omagiu popo­rului român, care în istorie este semn al ira­dierii ci­vi­li­za­ţiei romane în ace­astă parte a Europei, unde i-a per­pe­tuat amin­tirea, limba şi cul­tura. Am venit să aduc omagiu unor fraţi şi surori care au sfinţit acest pământ prin măr­turia cre­dinţei lor, făcând să înflo­re­ască pe el o civi­li­zaţie ins­pi­rată din evan­ghelia lui Cristos; unui popor creştin mândru de iden­ti­tatea sa, adesea apă­rată cu mare preţ, în chi­nu­rile şi vici­si­tu­di­nile care i-au marcat exis­tenţa.
Astăzi sunt aici pentru a vă aduce omagiu vouă, fii ai Bise­ricii Greco-Cato­lice, care măr­tu­ri­siţi de trei secole, prin sacri­ficii uneori nema­ia­u­zite, cre­dinţa voastră în uni­tate.
Vin la voi pentru a da glas recu­noş­tinţei Bise­ricii Cato­lice şi nu doar a ei: între­gului uni­vers creştin, tuturor oame­nilor de bună­voinţă voi le-aţi oferit măr­turia ade­vă­rului care îi face liberi.
Din ace­astă cate­drală gândul meu nu poate să nu zboare spre Blaj. Sărut în chip spi­ri­tual acel pământ de mar­tiriu şi îmi însu­şesc miş­că­to­a­rele cuvinte ale marelui poet Mihai Emi­nescu, care se referă la el: „Îţi mul­ţu­mesc, Dum­ne­zeule, că m-ai ajutat să-l pot vedea”. Pre­a­iu­bi­tului frate Lucian Mureşan, mitro­polit al Bise­ricii voastre Greco-Cato­lice Române, epis­­co­pilor, pre­o­ţilor, dia­co­nilor, călu­gă­rilor şi tuturor cre­din­cio­şilor le adresez la ace­astă sfântă slujbă salutul meu plin de afec­ţi­une.

3. În decursul isto­riei voastre felu­rite suflete ale creş­ti­nis­mului – cel latin, cel cons­tan­ti­no­po­litan şi cel slav – s-au con­topit în geniul ori­ginal al popo­rului vostru. Ace­astă pre­ţio­asă moş­te­nire reli­gio­asă a fost salvgar­dată de comu­ni­tă­ţile voastre orien­tale, împreună cu fraţii Bise­ricii Orto­doxe Române.
Părin­ţii voştri au voit să res­ta­bi­le­ască uni­unea vizi­bilă cu Bise­rica Romei. În Clau­sula unionis au afirmat printre altele: „Ne-am unit noi, mai-sus numi­ţii, cu toată tra­diţia noastră: ritu­rile ecle­zias­tice, divina Litur­ghie, pos­tu­rile şi calen­darul nostru să se păs­treze nea­tinse”. De la acea unire se împli­nesc cei 300 de ani: con­sider pro­vi­den­ţial şi plin de sem­ni­fi­caţie faptul că cele­bră­rile celui de al trei­lea cen­tenar coincid cu marele jubileu al anului 2000.
Acea unire purta cu sine ecoul a secole de istorie şi de cul­tură ale popo­rului român. Acestei istorii şi cul­turi tocmai acea unire le-a adus o con­tri­buţie de mare sem­ni­fi­caţie, cum arată şcoala năs­cută în acel Blaj, pe care ace­laşi Emi­nescu l-a salutat nu întâm­plător, ca „mica Romă”. Stră­dania voastră, pre­a­iu­biţi fraţi şi surori ai Bise­ricii Greco-Cato­lice, este cea a fide­li­tă­ţii faţă de istoria şi tra­diţia voastră. Figuri ca Teofil Sze­remi şi Anghel Ata­nasie Popa, care au apărat cu dâr­zenie pro­pria iden­ti­tate cul­tu­rală de ori­cine ar fi încercat să o ame­ninţe, arată cum cato­li­ci­tatea şi cul­tura naţio­nală pot nu numai con­vieţui, dar şi să se îmbo­gă­ţească reci­proc, des­chi­zându-se deo­po­trivă unei uni­ver­sa­li­tăţi care lăr­geşte ori­zon­tu­rile şi favo­ri­zează depă­şirea peri­co­lelor de închis­tare şi închi­dere în sine. La picio­a­rele splen­di­dului ico­nostas al cate­dralei voastre şi-au aflat odihna, în sfârşit, rămă­şi­ţele pămân­teşti ale vene­ra­tului episcop Ino­chenţie Micu Klein, altă figură care şi-a iubit şi apărat cu gene­ro­zi­tate şi curaj cato­li­ci­tatea, strâns unit cu iden­ti­tatea sa de român. Dovadă a acestei sin­teze fecunde este faptul că în Bise­rica voastră fru­­mo­asa limbă română a intrat în liturgie şi că româ­nii greco-cato­lici au făcut mult pentru reîn­noirea inte­lec­tuală şi întă­rirea iden­ti­tă­ţii naţio­nale.

A reîn­viora spe­ranţa în pre­zent
4. Acest patri­moniu îşi trage seva şi din bogă­ţi­ile litur­giei şi tra­di­ţiei bizan­tine pe care voi le aveţi în comun cu fraţii Bise­ricii Orto­doxe. Voi sun­teţi che­maţi să faceţi să retră­iască acest patri­moniu, să-l res­ta­bi­liţi unde este necesar, ins­pi­rându-vă din sen­si­bi­li­tatea celor care au voit unirea cu Roma şi din ceea ce Bise­rica Cato­lică aşteaptă de la voi. Fide­li­tatea faţă de tra­diţia voastră, atât de bogată şi de felu­rită, tre­buie reîn­noită con­tinuu astăzi, când noi spaţii de liber­tate vă sunt date, pentru ca Bise­rica voastră, în reve­nirea la pro­priile rădă­cini şi în des­chi­derea la che­marea Spi­ri­tului, să poată fi ea însăşi din ce în ce mai mult şi, tocmai prin ace­astă iden­ti­tate mul­tiplă, să con­tri­buie la creş­terea Bise­ricii Uni­ver­sale.
Vă aşteaptă o sar­cină pasio­nantă: a reîn­viora spe­ranţa în inimile cre­din­cio­şilor Bise­ricii voastre care învie. Acor­daţi spaţiu şi atenţie lai­cilor, şi în spe­cial tine­rilor, care sunt vii­torul Bise­ricii: învă­ţaţi-i să-l afle pe Cristos în rugă­ci­unea litur­gică reve­­nită la fru­mu­seţe şi solem­ni­tate după cons­trân­ge­rile clan­des­ti­ni­tă­ţii, în medi­tarea asiduă a Sfintei Scrip­turi, în apro­pierea de sfin­ţii părinţi, teo­logi şi mis­tici. Edu­caţi tinerii în spi­ritul ţelu­rilor îndrăz­neţe, ce se cuvin unor fii de mar­tiri. Deprin­deţi-i să res­pingă ilu­ziile facile ale con­su­mis­mului; să rămână pe pământul lor pentru a cons­trui împreună un viitor de pros­pe­ri­tate şi pace; să se des­chidă Europei şi lumii; să slu­jească săra­cii care sunt icoana lui Cristos; să se pre­gă­tească creş­ti­neşte la anga­jarea pro­fe­sio­nală, pentru a anima socie­tatea civilă în ones­ti­tate şi soli­da­ri­tate; să nu evite anga­jarea poli­tică, dar să se facă pre­zenţi cu acel spirit de slu­jire de care este deo­se­bită nevoie.
Stră­duiţi-vă pentru o cali­fi­care a învă­ţă­mân­tului teo­logic, ştiind bine că vii­torii preoţi sunt călău­zele care vor con­duce comu­ni­tă­ţile în noul mileniu. Uniţi efor­­tu­rile, cali­fi­caţi pro­fe­sorii şi edu­ca­torii, înră­dă­ci­nându-i toto­dată în iden­ti­tatea voastră par­ti­cu­lară şi în res­pi­raţia uni­ver­sală a Bise­ricii. Aveţi grijă de viaţa călu­gă­re­ască şi acţio­naţi pentru renaş­terea mona­his­mului, atât de strâns legat chiar de esenţa Bise­ri­cilor Orien­tale.

Nece­si­tatea ier­tării şi a recon­ci­lierii
5. „Iar peste toate acestea – vă spun cu sfântul Paul – îmbră­caţi-vă întru dra­goste” (Col 3,14). Mai degrabă decât pentru pri­varea de darul liber­tă­ţii, deşi de nepre­ţuit, şi chiar de cel al vieţii, voi aţi suferit pentru că nu v-aţi simţit iubiţi, pentru că aţi fost cons­trânşi la clan­des­ti­ni­tate, printr-o grea izo­lare de viaţa naţio­nală şi inter­na­ţio­nală. O rană dure­ro­asă a fost pro­dusă mai ales în rapor­tu­rile cu fraţii şi suro­rile Bise­ricii Orto­doxe, deşi cu mulţi dintre ei aţi împăr­tăşit sufer­in­ţele măr­tu­riei pentru Cristos în timpul pri­goanei. Dacă între orto­docşi şi cato­lici comu­ni­unea nu este încă deplină, „reţinem că ea este deja per­fectă în ceea ce toţi împreună con­si­derăm culmea vieţii de har, «mar­tyria» până la moarte, comu­ni­unea cea mai ade­vă­rată ce poate exista cu Cristos care îşi varsă sân­gele şi în acest sacri­ficiu, face să devină apro­piaţi cei care altă dată erau departe (cf. Ef 2,13)” (Ut unum sint).
Pentru creş­tini acestea sunt zile de ier­tare şi recon­­ci­liere. Fără ace­astă măr­turie lumea nu va crede: cum putem vorbi în mod cre­dibil de Dum­nezeu care este iubire, dacă nu există nici un răgaz în con­frun­tări? Vin­de­caţi rănile tre­cu­tului prin iubire. Su­fe­rinţa comună să nu gene­reze sepa­rare, ci să trezească mira­colul recon­ci­lierii. Nu este oare acesta mira­colul pe care lumea îl aşteaptă de la cei ce cred?
Şi voi, iubiţi fraţi şi surori, sun­teţi che­maţi să vă adu­ceţi în adevăr şi cari­tate con­tri­buţia la dia­logul ecu­menic, după indi­ca­ţi­ile Con­ci­liului Vatican II şi ale magis­te­riului Bise­ricii.

6. Vin acum de la cimi­tirul catolic din acest oraş: pe mor­min­tele puţi­nilor mar­tiri cunos­cuţi şi ale mul­tora ale căror rămă­şiţe pămân­teşti nu au avut nici măcar ono­area unei înmor­mân­tări creş­tine, m-am rugat pentru voi toţi şi am invocat mar­tirii voştri şi măr­tu­ri­si­torii cre­dinţei să mij­lo­ce­ască pentru voi la Tatăl care este în ceruri. Am invocat în spe­cial epis­copii să con­tinue a fi păs­torii voştri din cer: Vasile Aftenie şi Ioan Bălan, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chi­nezu, Alexandru Rusu. Mar­ti­ro­lo­giul vostru se des­chide cu cele­brarea ideală a acestor epis­copi care şi-au ames­tecat sân­gele cu cel al jertfei euha­ris­tice pe care au cele­brat-o zilnic. L-am invocat şi pe car­di­nalul Iuliu Hossu, care a pre­ferat să rămână cu ai săi până la moarte, renun­ţând să se trans­fere la Roma ca să pri­mească de la papa bereta de car­dinal, pentru că ace­asta ar fi însemnat să-şi pără­sească iubitul pământ natal.
Ei să vă înso­ţească împreună cu Maria, sfânta Maică a lui Dum­nezeu, în drumul vostru către Cristos, izvor de ade­vă­rată liber­tate. Vă încre­dinţez ei, prin cuvin­tele pe care în timpul per­se­cu­ţiei le cân­taţi cu încre­ză­to­are aban­do­nare: „Nu lăsa, o mamă, să cădem pe cale, căci noi suntem fiii lacri­milor tale”.

 

Ioan Paul al II-lea, Discursuri şi omilii cu ocazia vizitei în România: 7-9 mai 1999
© Copyright 2009 – Edi­tura Presa Bună
Bd. Ştefan cel Mare, 26
RO-700064-Iaşi
Tel.+ fax: 0232/211527
E-mail: editor@ercis.ro
www.ercis.ro

PRIM PLAN

Ioan Paul al II-lea, declarat sfânt

Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt duminică, 27 aprilie a.c., ora 11.00 (ora României) la Roma, în cadrul unei celebrări solemne prezidate de Papa Francisc. Totodată, va fi canonizat și Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea. Celebrarea va fi transmisă în direct pe TVR1, TVR internațional și TVR HD, între orele 10.30-13.30.


Useri online: 46
Copyright © 2009 | Angelus Communicationis - Centrul de Comunicatii Sociale al Arhiepiscopiei Romano Catolice de Bucuresti